Capitolul 2 : Regăsire

    Septembrie... timpul trecuse atât de repede. Mariela încerca să îşi amintească chipul străinului ce i-a zdruncinat restul vacanţei de vară. Nu îl mai văzuse prin oraş. Se întreba pe unde îşi duce zilele, pe unde îşi bea necazurile. În cele din urmă se decide să iasă la o plimbare. Era sâmbătă şi bulevardul era închis. Dar ceva se petrecea. Ţipete, aglomeraţie, miros de mici, manele,  tarabe cu şosete, chiloti, leucoplast si paracetamol, păpuşi barbie dezvirginate si baloane cu Hannah Montana ornau bulevardul. În spate de tot, era o scenă, în faţa căreia fanii hardcore se dezlănţuiau. Mariela avu o presimţire şi fugi repede spre scenă. 
    Divin, cu părul lung, vâlvoi, nespălat, cu tricou Immortal şi lanţuri pe pantaloni.... era el, bărbatul misterios care avea să îi schimbe întreaga viaţă. Melodia începu şi acel Adonis mioritic începu să cânte : groh, groh, grooooooh, groh-groh-groh .. groooohhhhhhh. Mariela tremură din toate încheieturile. Se pierdu în versurile melodiei care îi descria cele mai intime gânduri. Cum era posibil ca un străin să îi controleze sentimentele printr-o simplă melodie (grohh groh grohh.. grohh..groh)?
   Fănuţele-pizduţele din primul rând, ce aveau tapet gros pe moacă şi două straturi de tuş în plus o priveau cu ură şi dispreţ pe Mariela, pentru că era mai slabă şi avea ţâţe. Pe Mariela însa o durea fix în curul ei boemic si fără celulită, în ochii ei ele fiind doar sugătoare fără principii, poseriţe de bazar, groupie refuzate şi retuşate în Photoshop. 
   Concertul se termină, el coborî de pe scenă. Inima ei bătea la maxim, maxim am spus! Ştia că ăla era momentul ei, trebuia să îi spună cât de mult înseamnă pentru ea melodia aceea (groh groh grooohhh groh+groh). Îşi luă inima în dinţi şi coaiele în mână si păşi uşor spre el, care semna autografe în faţa scenei. (ulterior Mariela se decide să păşească mai repede, pentru că între ei erau vreo 50 de metri şi toată faza cu slow motion ţinea prea mult). Încă puţin si avea să îi vorbească, să îl vadă de aproape, să îi simtă respiraţia. Doar jumătate de metru îi despărţea. Mariela şopti  *buna*, el îşi ridică privirea către ea şi atunci, în momentul acela crucial ea îşi dădu seama că îşi uitase ochelarii acasă si că ăla nu era barbatul misterios ci doar unu care îi semăna de la distanţă. Furioasă pe sine şi pe situaţie, ea continua *sa mă fut în melodia ta de căcat, că altceva în afară de groh groh nu ştii să cânţi, muzicianu' pulii*.